A-500-400
B-400-300
C-300-100
D-100-0
Ulterior etapele B, C, si D au fost divizate fiecare în doua subetape.
Începutul laten-ului în România este la o data discutabila : 450/350, iar sfârsitul este plasat în momentul în care Dacia este cucerita de romani, respectiv in anul 106. Civilizatia la Tene în spatiul nostru mai este cunoscut|a si ca civilizatia geto-daca, termen hibrid care este azi contestat si, potrivit unor pareri exigente si competente, ar fi de dorit sa nu fie utilizat în nici un caz pentru perioada timpurie a acestei epoci.
Data de început a epocii La Tene a fost discutata în mai multe rânduri, unii cercetatori, adepti ai dezvoltarii unitare a spatiului nostru, considerând ca epoca a început în acelasi timp peste tot. Altii considera ca teritoriile extracarpatice au trecut mai devreme , în jur de 450, la epoca la Tene datorita unei conjuncturi istorice favorabile, datorate influentelor si impulsurilor civilizatoare venite dinspre Grecia, dupa 657/656, când a fost întemeiata prima colonie greceasca, Histria, fie prin intermediul grecilor din Pont, fie prin medierea tracilor odrisi, care pe la 480-470 au format un regat puternic care avea stranse relatii cu Grecia continentala, în timp ce în Transilvania trecerea s-ar fi facut ceva mai târziu, ca urmare a infiltratiilor de populatii celtice în acest spatiu, cele mai timpurii putând avea loc dupa 390 a. Chr., dar, mai degraba, în intervalul 350-300. În linii mari, perioada la Tene are câteva elemente pregnante de noutate:
1. folosirea rotii olarului si aparitia unei ceramici cenusii
2. folosirea brazdarului de plug din fier, care a permis trecerea la agricultura propriu-zisa
3. generalizarea armelor, uneltelor si ustensilelor din fier, urmata de o dezvoltare fara precedent a mestesugurilor specializate
4. intensificarea schimburilor la mari distante pe baza de moneda
5. aparitia aristocratiei tribale si a unor mari diferente patrimoniale, fapt pus în evidenta prin mormintele princiare, tezaurele cu piese de argint si aur si folosirea unor produse de lux importate.
În Transilvania, ceramica lucrata la roata apare pentru prima data în necropola de la Sanislau, în sec. al V-lea a. Chr., necropola care a fost atribuita grupului scitic sau scito-trac Szentesvekerzug-Chotin. Este vorba de ceramica de import, produsele locale aparând doar spre sf|rsitul sec. al IV-lea a. Chr. În teritoriul extracarpatic, cea mai veche ceramica lucrata la roata este din sec. al VI-lea a. Chr. De exemplu, in mormintele de la Bârsesti s-au descoperit doua strachini lucrate la roata. În asezarea de la Alexandria s-a descoperit, de asemenea, ceramica lucrata la roata, care prezinta analogii cu cea de la sud de Dunare. Initial ceramica la roata este importata, dar din sec. al V-lea a. Chr. se poate vorbi de o ceramica lucrata la roata de factura locala. I. H. Crisan a afirmat ca ceramica lucrata la roata din sec. al V-lea nu este autohtona si ca, oricum, doar folosirea rotii olarului nu se constituie într-un argument ca ar fi început epoca la Tene. Autorul ignora faptul ca în spatiul extracarpatic sunt documentate destul de multe morminte princiare, precum cele de la Peretu, Agighiol, Stâncesti, Gavani, precum si tezaure ca cele de la Craiova, Baiceni sau piese izolate precum cele de la Poroina, Poiana Cotofenesti, care lipsesc din Transilvania, dar care-si gasesc bune analogii la Panaghiuriste, Vraca sau Letnica , în Bulgaria. La acestea se adauga o serie de piese de exceptie, precum lebesul de la Balanoaia, provenit dintr-un tumul de sec. al IV-lea, coiful greco-illyric de la Gostavatu, o oenochoe descoperita la Ostrovu Mare, toate produse importate, de lux, deci si procesul de constituire a unor elite aristocratice este mai timpuriu. De asemenea, trecerea la schimbul pe baza de moneda este mai timpuriu în zona extracarpatica unde au circulat din sec. al V-lea a. Chr. monede batute la Histria, iar pentru sec. al IV-lea sunt atestate mult mai multe monede macedonene, emise de Filip al II-lea, Alexandru Macedon sau Filip al III-lea Arideus, decât în Transilvania. În concluzie, pare, totusi, a fi existat un decalaj de dezvoltare între cele doua zone. Dezvoltarea inegala si deosebirile de cultura materiala se datoreaza, în mare masura, contactelor pe care getii, respectiv dacii, le-au avut cu populatiile intrusive care s-au asezat în spatiul actual al Romaniei si au influentat în chip diferit pe autohtoni. Printre aceste populatii, pe lângi greci care se asezasera înca de la finele hallstattului pe litoral, se numara celtii, scitii si bastarniiCele 
mai importante populatii intrusive care patrund în spatiul nostru sunt cele celtice. Tara de origine a celtilor, potrivit lui Hecateu si Herodot, primii care ne dau informatii despre ei, se afla la izvoarele Dunarii si Rinului, adica în sud-vestul Germaniei, zona centrala si sudica a Frantei si Elvetia. Expansiunea celtica, probabil dictata de un mare spor demografic, dar poate si de presiuni ale popoarelor germanice, a început pe la 450 a. Chr. si a continuat în ceea ce se numeste La Tene B1-2. În 387, celtii ataca Roma si romanii reusesc sa-i convinga sa plece doar facându-le daruri. Dupa aceasta data, celtii se raspândesc pe spatii largi: spre sud ( nordul Italiei), spre vest ( Franta, Anglia si Spania), spre est ( Austria, Campia Panonica si Transilvania, Pen. Balcanica). Celtii vor face probleme Romei pâna în sec I a. Chr., când Gallia si Raetia vor fi supuse. Asezarea celtilor în Austria, Ungaria si Boemia a avut loc, cel mai probabil, pe la 350. Un grup celtic ocupa litoralul adriatic si, de aici, în 335, trimite o delegatie la Alexandru cel Mare. Despre istoria lor în sec. al III-lea aflam informatii de la Polibius, Cartea IV din Istorii. În anul 280 celtii, condusi de Brennus, patrund în Pen. Balcanica si jefuiesc sanctuarul lui Apollo de la Delfi. Sunt în cele din urma înfrânti (legenda spune ca Apollo însusi s-ar fi razbunat si ar fi declansat un cutremur si o furtuna napraznica împotriva lor). Dupa înfrângere, în 279, celtii se împart în trei grupuri distincte: unii dintre atacatori ramân pe loc si intemeiaza regatul de la Tylis (pe Marita), condus de Comontorius. Polybius arata ca au perceput un tribut de 80 de talanti de la orasul Bizant, care, la râdul sau, a perceput o taxa de la corabiile care treceau prin strâmtoarea Bosfor, spre Marea Neagra. Regatul se dezintegreaza la 218, pe vremea lui Cavaros, cand izbucneste o rascoala a tracilor. Altii trec in Asia Mica (zona centrala) si se aseaza în Galatia- galatii. Ultimii, scordscii, fac cale intoarsa si se aseaza în zona Serbiei de azi, la confluenta Savei cu Dunarea, în zona Sirmium (Trogus Pompeius- Istoria lui Filip).
mai importante populatii intrusive care patrund în spatiul nostru sunt cele celtice. Tara de origine a celtilor, potrivit lui Hecateu si Herodot, primii care ne dau informatii despre ei, se afla la izvoarele Dunarii si Rinului, adica în sud-vestul Germaniei, zona centrala si sudica a Frantei si Elvetia. Expansiunea celtica, probabil dictata de un mare spor demografic, dar poate si de presiuni ale popoarelor germanice, a început pe la 450 a. Chr. si a continuat în ceea ce se numeste La Tene B1-2. În 387, celtii ataca Roma si romanii reusesc sa-i convinga sa plece doar facându-le daruri. Dupa aceasta data, celtii se raspândesc pe spatii largi: spre sud ( nordul Italiei), spre vest ( Franta, Anglia si Spania), spre est ( Austria, Campia Panonica si Transilvania, Pen. Balcanica). Celtii vor face probleme Romei pâna în sec I a. Chr., când Gallia si Raetia vor fi supuse. Asezarea celtilor în Austria, Ungaria si Boemia a avut loc, cel mai probabil, pe la 350. Un grup celtic ocupa litoralul adriatic si, de aici, în 335, trimite o delegatie la Alexandru cel Mare. Despre istoria lor în sec. al III-lea aflam informatii de la Polibius, Cartea IV din Istorii. În anul 280 celtii, condusi de Brennus, patrund în Pen. Balcanica si jefuiesc sanctuarul lui Apollo de la Delfi. Sunt în cele din urma înfrânti (legenda spune ca Apollo însusi s-ar fi razbunat si ar fi declansat un cutremur si o furtuna napraznica împotriva lor). Dupa înfrângere, în 279, celtii se împart în trei grupuri distincte: unii dintre atacatori ramân pe loc si intemeiaza regatul de la Tylis (pe Marita), condus de Comontorius. Polybius arata ca au perceput un tribut de 80 de talanti de la orasul Bizant, care, la râdul sau, a perceput o taxa de la corabiile care treceau prin strâmtoarea Bosfor, spre Marea Neagra. Regatul se dezintegreaza la 218, pe vremea lui Cavaros, cand izbucneste o rascoala a tracilor. Altii trec in Asia Mica (zona centrala) si se aseaza în Galatia- galatii. Ultimii, scordscii, fac cale intoarsa si se aseaza în zona Serbiei de azi, la confluenta Savei cu Dunarea, în zona Sirmium (Trogus Pompeius- Istoria lui Filip).
Izvoarele scrise nu mentioneaza nimic despre asezarea celtilor în spatiul nostru. Pe teritoriul României se constata, prin descoperiri arheologice, o prezenta celtica în Crisana, Transilvania si Banat. Din Oltenia se cunosc doar cateva morminte izolate si se crede ca nu s-au asezat efectiv aici, dar poate au controlat aceasta zona. Ion Horatiu Crisan credea ca primele patrunderi celtice dateaza din intervalul 390-350, dar data de 350 este agreata de cei mai multi cercetatori. Oricum data est ulterioara anului 387 când au atacat Roma. Trogus Pompeius, în Istoria lui Filip, vorbeste despre circa 300.000 de celti care au fost obligati sa-si paraseasca patria caci se inmultisera foarte mult. Unii s-ar fi îndreptat spre Italia, altii spre Campia Pannonica. O prezenta masiva a celtilor în zona noastra este documentata doar incepând cu sec. al III-lea. Este foarte probabil ca, dupa campania esuata din Grecia, sa fi avut loc o patrundere de proportii. Se presupune ca în Transilvania si Crisana au patruns anartii, poate si tauriscii, iar în Banat, eventual si în Oltenia, scordiscii. Unele prezente celtice au fost constatate si în Bugeac, unde s-ar fi asezat britolagii. Lor lui s-ar datora unele toponime celtice precum Arrubium, Aliobrix si Noviodunum. Se crede ca celtii au avut relatii bune cu autohtonii si ar fi convietuit cu acestia, deoarece au fost descoperite în asociere produse ale celor doua civilizatii. Aceasta nu este, insa, o dovada de convietuire neaparat, ar putea fi la fel de bine rezultatul unor schimburi reciproce de produse. Se cunosc peste 80 de asezari, precum cele de la Moresti, Seica Mica si Ciumesti, care sunt cele mai bine cercetate si în jur de 70 de necropole sau descoperiri funerare. La acestea se adauga peste 100 de descoperiri întâmplatoare. În Transilvania sunt doua zone de concentratie celtica: Somesul Superior si zona Mures-Târnave. Judecnd dupa distributia pe harta a descoperirilor celtice, se pare ca autohtonii au fost împinsi înspre depresiunile intramontane, ceea ce contravine tezei convietuirii pasnice. Civilizatia materiala a celtilor este spectaculoasa datorita legaturilor comerciale strânse cu civilizatia etrusca si cu cea elenistica, mediata de unele cetati 
grecesti de pe malurile Mediteranei, Massalia spre exemplu.Cele mai multe informatii cu privire la sciti le avem de la Herodot. Venind dinspre est, ei se aseaza în sec. al VIII-lea a. Chr. în stepele nord-pontice, de unde i-ar fi alungat pe cimerieni. In sec. al VI-lea a. Chr., puterea lor este destul de mare, fapt ce-l determina pe Darius sa organizeze în 514/512 o expeditie împotriva lor. Desi considerata de istoriografia greaca un esec, expeditia lui Darius a oprit expansiunea spre vest a scitilor pentru o buna bucata de vreme. Din sec. al V-lea incep sa decada, în zona aparând o serie de concurenti : regatul odrisilor în 480-470 si, dupa 450, Regatul Bosphoran. Totusi, datorita presiunilor dinspre est ale sarmatilor, încearca o înaintare spre SV, condusi de regele Atheas in 339, dar sunt înfrânti de regele Filip al II-lea al Macedoniei. 
Informatii se gasesc la Trogus Pompeius- Istoria lui Filip-. Acesta ne spune ca Atheas era în razboi cu histrienii condusi de rex histrianorumsi a cerut ajutorul lui Filip al II-lea, caruia i-a promis sa-l lase mostenitor al regatului sau. Ulterior regele histrienilor a murit si Ateas, nemaiavând nevoie de ajutor, l-a sfidat pe Filip, nu i-a platit soldatii trimisi in ajutor, spunâdu-i ca are un fiu, mostenitor la tron. Filip al II-lea, care în momentul cu pricina asedia Bizantul, a pornit o expeditie de pedepsire a lui Atheas. Scitii au fost înfrânti si 20.000 de femei si copii au fost luati prizonierii. Filip a luat ca prada de razboi si un numar mare de vite. Din text reiese ca gurile Dunarii erau sub control scitic. Ulterior sunt înfrânti (ei sau getii? ) si de generalul macedonean Zopyrion. Se crede ca au patruns efectiv în Dobrogea în sec. IV-lea, eventual chiar spre sfârsitul sec. al V-lea, dar se presupune ca au organizat înca din sec. al VI-lea raiduri în zonele sudice ale României. Datorita prezentei lor masive, Dobrogea a si fost denumita începând din sec.al II-lea a. Chr. Scythia Minor. Atheas a batut si moneda. Alti regi sciti cunoscuti prin emisiuni monetare din sec. III-II sunt Ailios, Sariakes, Tanusa, Akrosas, Charaspes si Kanites. Singur Kanites este cunoscut si din izvoare scrise, restul sunt total necunoscuti. Monedele au fost batute de mesteri greci si au fost descoperite în zona cuprinsa între Callatis si Dionysopolis. Iconografia monedelor este foarte asemanatoare cu cea a monedelor cetatilor grecesti (Tomis, Callatis si Dionysopolis). Cu exceptia monedelor lui Sariakes, care sunt din argint, restul sunt toate din bronz.
Sunt destul de bine doaumentate legaturile de schimb între autohtoni si cetatile grecesti si, prin intermediul acestora, cu Grecia continentala sau insulara, precum si cu cetatile de pe coasta Asiei Mici. Polybius a facut un inventar al produselor ce faceau obiectul acestui comert. Alte indicii au furnizat descoperirile arheologice. Erau exportate peste sarat, miere, ceara , vite, sclavi, cereale. Din sud cele mai cautate produse au fost vinul si uleiul de masline. Vinul provenea din Chios, Thasos, Heracleea Pontica, Rhodos, fapt precizat de stampilele amforelor folosite la transportul lui. De asemenea era importata ceramica de lux produsa la Corinth, Athena, Milet sau Lesbos. Schimburile erau realizate pe baza de moneda. Au fost descoperite monede histriene spre vest pâna la Bistret, în Oltenia, si in Moldova pana spre nordul ei. Cele mai multe monede provin de pe valea Dunarii, Arges, Prut sau Siret, fapt ce ar fi un indiciu ca este vorba de un comert pe apa. Este posibil ca, de-a lungul arterelor de schimb sa fi existat târguri. Alaturi de moneda histriana, au circulat in spatiul nostru si monedele cetatilor Apollonia, Dyrrachium, Cizic. Aristocratii locali îsi permit sa-si comande produse de lux în cetatile grecesti din Pont: ceramica, podoabe, arme. Printre piesele de exceptie descoperite în contexte autohtone pot fi amintite un lebes din metal descoperit la Balanoaia, un coif illyric descoperit la Gostavatu sau o oenochoe provenita de la Ostrovu Mare.
1. Mormantul de la Agighiol- a fost sapat în 1931 de I. Andriesescu, dupa ce a fost jefuit de doua ori. Mormântul era tumular si avea doua camere funerare facute din piatra fasonata, la care se ajungea printr-un dromos cu pereti de piatra. În camere s-au gasit doua schelete, unul al unui barbat, altul al unei femei, cel mai probabil sacrificata. O a treia camera, ramasa nejefuita, care nu comunica cu primele doua, continea scheletele si piesele de harnasament a trei cai. În camerele funerare s-au gasit un coif din argint aurit, doua cnemide nepereche din argint, 99 perle de argint, doi cercei de aur, 5 phiale din argint (una cu inscriptia Kotyos egbeo), doua cupe bitronconice cu scene animaliere, 100 varfuri de
2. Mormântul de la Peretu (jud. Teleorman) a fost sapat în 1970. Se dateaza în sec. IV a. Chr. Mormantul se compune dintr-un tumul, sub care s-au gasit resturile unui rug, pe care erau depuse oasele defunctului. În apropierea lui s-au depus capul si picioarele unui cal, un cutit, un varf de lance si o catarama. La 2 m departare, s-a descoperit o groapa, în care s-au depus rotile unui car trecute prin foc. Sub manta, direct pe sol, s-au mai gasit resturile a trei câini si oase de bovina. Cea mai spectaculoasa descoperire este un tezaur care a fost depus într-un cazan, acoperit cu o tava. Tezaurul se compune dintr-un coif, un cap de sceptru cu masca umana, trei phiale, 47 aplici, toate din argint.
Tezaurul de la Craiova a fost cumparat în 1917 de la un negustor. Se compune din 80 de aplici zoomorfe de curea în forma de cal, leu, ursulet, cerb, cap de taur.
grecesti de pe malurile Mediteranei, Massalia spre exemplu.Cele mai multe informatii cu privire la sciti le avem de la Herodot. Venind dinspre est, ei se aseaza în sec. al VIII-lea a. Chr. în stepele nord-pontice, de unde i-ar fi alungat pe cimerieni. In sec. al VI-lea a. Chr., puterea lor este destul de mare, fapt ce-l determina pe Darius sa organizeze în 514/512 o expeditie împotriva lor. Desi considerata de istoriografia greaca un esec, expeditia lui Darius a oprit expansiunea spre vest a scitilor pentru o buna bucata de vreme. Din sec. al V-lea incep sa decada, în zona aparând o serie de concurenti : regatul odrisilor în 480-470 si, dupa 450, Regatul Bosphoran. Totusi, datorita presiunilor dinspre est ale sarmatilor, încearca o înaintare spre SV, condusi de regele Atheas in 339, dar sunt înfrânti de regele Filip al II-lea al Macedoniei. Informatii se gasesc la Trogus Pompeius- Istoria lui Filip-. Acesta ne spune ca Atheas era în razboi cu histrienii condusi de rex histrianorumsi a cerut ajutorul lui Filip al II-lea, caruia i-a promis sa-l lase mostenitor al regatului sau. Ulterior regele histrienilor a murit si Ateas, nemaiavând nevoie de ajutor, l-a sfidat pe Filip, nu i-a platit soldatii trimisi in ajutor, spunâdu-i ca are un fiu, mostenitor la tron. Filip al II-lea, care în momentul cu pricina asedia Bizantul, a pornit o expeditie de pedepsire a lui Atheas. Scitii au fost înfrânti si 20.000 de femei si copii au fost luati prizonierii. Filip a luat ca prada de razboi si un numar mare de vite. Din text reiese ca gurile Dunarii erau sub control scitic. Ulterior sunt înfrânti (ei sau getii? ) si de generalul macedonean Zopyrion. Se crede ca au patruns efectiv în Dobrogea în sec. IV-lea, eventual chiar spre sfârsitul sec. al V-lea, dar se presupune ca au organizat înca din sec. al VI-lea raiduri în zonele sudice ale României. Datorita prezentei lor masive, Dobrogea a si fost denumita începând din sec.al II-lea a. Chr. Scythia Minor. Atheas a batut si moneda. Alti regi sciti cunoscuti prin emisiuni monetare din sec. III-II sunt Ailios, Sariakes, Tanusa, Akrosas, Charaspes si Kanites. Singur Kanites este cunoscut si din izvoare scrise, restul sunt total necunoscuti. Monedele au fost batute de mesteri greci si au fost descoperite în zona cuprinsa între Callatis si Dionysopolis. Iconografia monedelor este foarte asemanatoare cu cea a monedelor cetatilor grecesti (Tomis, Callatis si Dionysopolis). Cu exceptia monedelor lui Sariakes, care sunt din argint, restul sunt toate din bronz.
1. vasele cu doua torti, adesea suprainaltate, cu picior inelar, cu decor realizat prin lustruire, care sunt de origine celtica
2. amforele cu stampile anepigrafice, imitatii dupa amforele grecesti, mai ales de Rhodos
3. tot felul de vase de inspiratie greceasca precum krater-ul, kylix-ul, ryton-ul
Exista si ceramica pictata, cu motive geometrice, de obicei linii orizontale. Ceramica în stil geometric, de culoare rosie, are o origine celtica si este importata din zona Pannoniei.
4. pictarea
5. turnarea în tipare (tehnica de origine greceasca)
Sunt destul de bine doaumentate legaturile de schimb între autohtoni si cetatile grecesti si, prin intermediul acestora, cu Grecia continentala sau insulara, precum si cu cetatile de pe coasta Asiei Mici. Polybius a facut un inventar al produselor ce faceau obiectul acestui comert. Alte indicii au furnizat descoperirile arheologice. Erau exportate peste sarat, miere, ceara , vite, sclavi, cereale. Din sud cele mai cautate produse au fost vinul si uleiul de masline. Vinul provenea din Chios, Thasos, Heracleea Pontica, Rhodos, fapt precizat de stampilele amforelor folosite la transportul lui. De asemenea era importata ceramica de lux produsa la Corinth, Athena, Milet sau Lesbos. Schimburile erau realizate pe baza de moneda. Au fost descoperite monede histriene spre vest pâna la Bistret, în Oltenia, si in Moldova pana spre nordul ei. Cele mai multe monede provin de pe valea Dunarii, Arges, Prut sau Siret, fapt ce ar fi un indiciu ca este vorba de un comert pe apa. Este posibil ca, de-a lungul arterelor de schimb sa fi existat târguri. Alaturi de moneda histriana, au circulat in spatiul nostru si monedele cetatilor Apollonia, Dyrrachium, Cizic. Aristocratii locali îsi permit sa-si comande produse de lux în cetatile grecesti din Pont: ceramica, podoabe, arme. Printre piesele de exceptie descoperite în contexte autohtone pot fi amintite un lebes din metal descoperit la Balanoaia, un coif illyric descoperit la Gostavatu sau o oenochoe provenita de la Ostrovu Mare.
Din sec. IV-III a. Chr. se cunosc morminte spectaculoase ca arhitectura funerara sau ca inventar. Este vorba de mormitele de la Agighiol, Peretu, Ciulnita (jefuit), si de la Vraca, Borovo, Sborjanovo si Letnica din Bulgaria. De obicei sunt morminte de inhumatie, tumulare.
1. Mormantul de la Agighiol- a fost sapat în 1931 de I. Andriesescu, dupa ce a fost jefuit de doua ori. Mormântul era tumular si avea doua camere funerare facute din piatra fasonata, la care se ajungea printr-un dromos cu pereti de piatra. În camere s-au gasit doua schelete, unul al unui barbat, altul al unei femei, cel mai probabil sacrificata. O a treia camera, ramasa nejefuita, care nu comunica cu primele doua, continea scheletele si piesele de harnasament a trei cai. În camerele funerare s-au gasit un coif din argint aurit, doua cnemide nepereche din argint, 99 perle de argint, doi cercei de aur, 5 phiale din argint (una cu inscriptia Kotyos egbeo), doua cupe bitronconice cu scene animaliere, 100 varfuri de
sageti, cateva amfore.
2. Mormântul de la Peretu (jud. Teleorman) a fost sapat în 1970. Se dateaza în sec. IV a. Chr. Mormantul se compune dintr-un tumul, sub care s-au gasit resturile unui rug, pe care erau depuse oasele defunctului. În apropierea lui s-au depus capul si picioarele unui cal, un cutit, un varf de lance si o catarama. La 2 m departare, s-a descoperit o groapa, în care s-au depus rotile unui car trecute prin foc. Sub manta, direct pe sol, s-au mai gasit resturile a trei câini si oase de bovina. Cea mai spectaculoasa descoperire este un tezaur care a fost depus într-un cazan, acoperit cu o tava. Tezaurul se compune dintr-un coif, un cap de sceptru cu masca umana, trei phiale, 47 aplici, toate din argint.
Este posibil ca si tezaurele de la Craiova si Cucuteni-Baiceni sa provina tot din astfel de morminte.
Tezaurul de la Craiova a fost cumparat în 1917 de la un negustor. Se compune din 80 de aplici zoomorfe de curea în forma de cal, leu, ursulet, cerb, cap de taur.
Tezaurul de la Cucuteni-Baiceni- continea 70 de piese de aur dintre care se pot aminti un coif de parada, o bratara cu capete zoomorfe (cal), un fragment de colier cu capate zoomorfe, aplici de harnasament. Piese similare cu cele din mormintele princiare, provenite poate tot din morminte, se cunosc de la Poiana Cotofenesti (un coif), Poroina (un spectaculos rhyton), Portile de fier (o cupa bitronconica).
MORMINTE GETICE
Cele mai multe necropole se cunosc din Dobrogea: 
Enisala (sec. al IV-lea- 400 morminte, dintre care 96% de incineratie), Murighiol (sec. al IV-lea). La Stelnica, pe bratul Borcea, a fost dezvelita o mare necropola birituala din sec. V-IV, care cuprindea 113 morminte de incineratie si 110 de inhumatie. Se practica incineratia în urna, în groapa sau în ciste. Unele morminte sunt plane, altele tumulare. Din Muntenia se cunoaste o necropola de la Zimnicea- Câmpul Mortilor cu 166 morminte din sec. IV- II. Dintre acestea 162 sunt de incineratie. Inventarul femeilor este constituit din podoabe, mai ales fibule. În 13 morminte de barbati au fost descoperite arme: varfuri de sageti sau de lance, coif, sabie. Din Moldova se cunoaste o necropola de incineratie de la Poienesti. Inventarul se constituie mai ales din ceramica. Sunt frecvete, mai ales în mormintele din Dobrogea, importurile de amfore de Chios si Thasos.
Enisala (sec. al IV-lea- 400 morminte, dintre care 96% de incineratie), Murighiol (sec. al IV-lea). La Stelnica, pe bratul Borcea, a fost dezvelita o mare necropola birituala din sec. V-IV, care cuprindea 113 morminte de incineratie si 110 de inhumatie. Se practica incineratia în urna, în groapa sau în ciste. Unele morminte sunt plane, altele tumulare. Din Muntenia se cunoaste o necropola de la Zimnicea- Câmpul Mortilor cu 166 morminte din sec. IV- II. Dintre acestea 162 sunt de incineratie. Inventarul femeilor este constituit din podoabe, mai ales fibule. În 13 morminte de barbati au fost descoperite arme: varfuri de sageti sau de lance, coif, sabie. Din Moldova se cunoaste o necropola de incineratie de la Poienesti. Inventarul se constituie mai ales din ceramica. Sunt frecvete, mai ales în mormintele din Dobrogea, importurile de amfore de Chios si Thasos.
La sfârsitul Hallstatt-ului, atât izvoarele scrise cât si descoperirile arheologice arata ca zona de câmpie de la nord de Dunare este nelocuita sau foarte slab populata. Este vorba de Herodot care vorbeste la nord de Dunare de un imens spatiu pustiu, populat doar de albine salbatice, care-l fac de nelocuit. Arheologic pentru Ha târziu a fost definita pentru zona subcarpatica cultura Ferigile- Barsesti, dar pentru zona de campie nu a putut fi definita o cultura datorita lipsei de descoperiri arheologice. Au fost descoperite doar morminte izolate, unele clar scitice, ceea ce l-a determinat pe Alexandru Vulpe sa creada ca zona de campie a fost destul de nesigura, probabil expusa raidurilor scitice, motiv pentru care nu a prea fost locuita. La sfârsitul sec. al V-lea si în sec. al IV-lea, zona pare a fi din nou populata. O spun si izvoarele scrise, spre exemplu Arianus, care vorbeste despre expeditia lui Alexandru Macedon de la 335, ocazie cu care este constatata prezenta unui oras slab întarit si a unei armate de 10.000 pedestrii si 4.000 calareti. O dovedesc si sapaturile arheologice care au dus la dezvelirea unor asezari destul de prospere la Alexandria, Zimnicea sau Albesti (jud. Constanta). Zimnicea este poate cea mai veche dintre dave, fiind locuita din sec. al IV-lea pâna în sec. I a. Chr. O serie e cetati, zise de refugiu, exista mai ales în zona Olteniei, Munteniei si Dobrogei (Bâzdana, Cotofenii din Dos, Bucovat, Margaritaresti, Albesti). Unele au suprafete foarte mari, dar prezinta depuneri foarte subtiri, avand forme si dimensiuni neregulate. Tipica este fortificarea cu val si sant. Valul este constituit din doi paramenti din pietre nefasonate, între care se punea lut ars. La Cotofennii din Dos, fortificatia era alcatuita dintr-un zid cu doi paramenti din caramizi de lut, între care s-au gasit traverse de legatura si pamânt. Din Moldova se cunosc circa 100 de asezari fortificate, cele mai bine cercetate 
fiind cele de la Mosna, Cotnari si Stâncesti. În ciuda aparitiei rotii olarului, mai exista multa ceramica de uz comun, realizata cu mâna. Printre formele ceramice din repertoriul ceramicii de uz cotidian sunt de amintit vasul borcan, adesea prevazut cu butoni în relief, vasul în forma de pepene, care are aprox. 50 cm si care pare a fi un recipient pentru pastrarea apei, strecuratorile sferice cu fund ascutit, chiupurile (vase mari de provizii, cu înaltimi cuprinse între 0,60-2 m) si sfesnicele cu picior si gura lobata. Chiupurile apar doar în Transilvania, sfesnicele doar în teritoriul extracarpatic, fiind documentate la Popesti si Poiana. Ceramica de uz cotidian este de cele mai multe ori lucrata în casa, cultiva forme traditionale, hallstattiene, fiind foarte traditionalista si foarte putin receptiva la influente venite din exterior. Repertoriul de forme este destul de redus.
fiind cele de la Mosna, Cotnari si Stâncesti. În ciuda aparitiei rotii olarului, mai exista multa ceramica de uz comun, realizata cu mâna. Printre formele ceramice din repertoriul ceramicii de uz cotidian sunt de amintit vasul borcan, adesea prevazut cu butoni în relief, vasul în forma de pepene, care are aprox. 50 cm si care pare a fi un recipient pentru pastrarea apei, strecuratorile sferice cu fund ascutit, chiupurile (vase mari de provizii, cu înaltimi cuprinse între 0,60-2 m) si sfesnicele cu picior si gura lobata. Chiupurile apar doar în Transilvania, sfesnicele doar în teritoriul extracarpatic, fiind documentate la Popesti si Poiana. Ceramica de uz cotidian este de cele mai multe ori lucrata în casa, cultiva forme traditionale, hallstattiene, fiind foarte traditionalista si foarte putin receptiva la influente venite din exterior. Repertoriul de forme este destul de redus. 
Ceramica fina este de obicei lucrata la roata. Are culoare cenusie sau neagra, foarte rar rosie. Ea este mult mai deschisa inovatiilor, este produsa în ateliere, este mai variata tipologic si caracterizeaza asezarile cu caracter proto-urban si cetatile. .
-Referinte-
Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan-Istoria ilustrată a României
Magda Stan, Cristian Vornicu-Istoria lumii pentru toți. Antichitatea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu